Cât au cheltuit românii pe divertisment și călătorii, după relaxarea restricțiilor
Anul trecut, pandemia ne-a dat posibilitatea să ne reluăm, într-o oarecare măsură, activitățile de zi cu zi. Să ieșim la restaurant sau la o cafenea, să facem cumpărături din magazinele fizice, să mergem la teatru și la cinema, să călătorim. Plata pentru toate aceste activități a fost făcută preponderent digital. Iată cât au cheltuit românii după relaxarea restricțiilor.
Asta rezultă din tranzacțiile realizate de cei peste 1,5 milioane de clienți ai aplicației Revolut pe plan local. Pe parcursul anului 2021, românii au realizat un număr record de tranzacții prin super-aplicația Revolut – 107 milioane, iar volumul total al tranzacțiilor a crescut cu 19,5% față de 2020.
”Anul 2021 a confirmat faptul că super-aplicația financiară Revolut este o soluție preferată de tot mai mulți români pentru a-și gestiona bugetul personal și pe cel al familiei, pentru a face achiziții utile în casă, pentru a călători sau a petrece timpul liber într-un mod plăcut. Practic, în 2021, unul din cinci utilizatori români a utilizat aplicația Revolut cel puțin o dată pe zi, pentru a efectua o plată, un transfer instant sau o achiziție, iar baza noastră de clienți activi a crescut cu 43% anul trecut și cu 84% față de ultima lună de normalitate pre-pandemică (februarie 2020). Le mulțumim clienților pentru încrederea și pentru entuziasmul cu care au îmbrățișat serviciile noastre și dorim să îi asigurăm că vom continua să inovăm și să adăugăm produse și servicii relevante în super-aplicația noastră pentru a-și putea administra serviciile financiare cât mai facil, conferind în același timp predictibilitate și mai mult control asupra propriilor bani”, a declarat Gabriela Simion, Revolut Romania Branch Head.
Românii au cheltuit mai mult pe călătorii
Așadar, în 2021, clienții Revolut din România au cheltuit cel mai mult la cumpărături (20% din volumul total tranzacționat). Ei au achiziționat alimente și bunuri de uz casnic din supermarketuri (15%) și pentru divertisment (14,7%).
Cele mai mari sume alocate au fost înregistrate, comparativ cu anul precedent, pentru categoria cheltuieli generale (+326%), pentru divertisment (+123%) și călătorii (+111%).
Astfel, cumpărăturile clienților Revolut din România au fost pe un trend ascendent în 2021, indiferent de categoria de bunuri și servicii achiziționate.
Cele mai multe tranzacții, însă, au fost înregistrate pentru mărfurile alimentare și pentru serviciile de mobilitate (transporturi).
Peste 30 de milioane de tranzacții au fost efectuate în magazine alimentare și supermarketuri. Acestea au avut o valoare totală a tranzacțiilor de 310 milioane de euro. Acestea au fost urmate de tranzacțiile pentru servicii de transport – 19,4 milioane de tranzacții (+73% față de 2020) și 179 milioane de euro.
Datorită relaxării restricțiilor, mobilitatea a fost în creștere. În acest sens, românii au efectuat de patru ori mai multe tranzacții în 2021 față de anul anterior pandemiei, pentru a achita servicii de transport.